Elon Musk a venit cu o soluție aparent salvatoare pentru a preîntâmpina eventualele probleme cu livrarea aruncătorului de flăcări ce poartă logoul companiei de săpat tuneluri The Boring Company: redenumirea acestuia “nu un aruncător de flăcări”.
Elon Musk a arătat că este nu doar un antreprenor, ci și un agent de vânzări foarte eficient. După ce a comercializat 50.000 de șepci cu logoul companiei Boring, pe care a înființat-o în 2016, șeful Tesla și SpaceX a obținut comenzi de 10 milioane de dolari pentru un stoc limitat de aruncătoare de flăcări purtând aceeași siglă.